Când l-am auzit prima oară pe Andrei Gheorghe la radio eram prin ultimii ani de liceu… M-a convins atunci să văd filmul Seven. L-am ascultat (oamenii de radio înțeleg diferența) din primul an de facultate, prin ’96. Așa au trecut 20 de ani de când mă influențează ca om de media. Intrasem la Jurnalism, eram în TV Sigma, o televiziune studențească, dar întâlnirea cu Andrei în FM-ul românesc m-a convins că vreau să fiu și eu așa când o să fiu mare, că vreau să mă distrez și eu așa cum făcea el în emisiunile lui. Pe radio Andrei era neobișnuit, era atât de acid, era atât de liber și spunea cu bratalitate exact ce gândea, era atât de ironic, era atât de progresist, era atât de wow! Continue reading →
In noiembrie 2005 l-am invitat la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii pe regizorul Cornel Mihalache sa proiecteze studentilor filmul documentar “1989 – Sange si catifea”. A acceptat imediat. Urmarisem documentarul cateva seri la rand pe TVR si am fost intrigat de reactiile si raspunsurile copiiilor de 12-14 ani care era intrebati de catre jurnalisti ce stiu despre Ceausescu si revolutia din 1989.
Isi ia de la inceputul dezbaterii un ton serios, in ciuda imaginii pe care si-a construit-o in show-ul de seara. Ca om de radio, nu pot sa nu observ cum tine microfonul sub barbie: este constient de acustica salii si de riscul de a distorsiona sunetul. Continue reading →
“Bișnițari, descurcăreți, supraviețuitori” nu este doar o carte de antreprenoriat, un manual despre cum să faci afaceri în condiții de criză sau o lucrare de istorie recentă despre economia neagră. Proiectul de interviuri aparținând studenților FJSC cordonați de profesorul Zoltán Rostás este un volum de convorbiri, de dialoguri. Dramatismul textului i-a determinat pe cei care au citit deja cartea apărută la Ed. Curtea veche să afirme că este și o carte de film. Sau cel putin, de teatru. A spus-o jurnalistul Vlad Mixich la lansarea cărții de la FJSC, etajul 6, când completa că se așteaptă ca un regizor, Cristian Mungiu sau altcineva, să ecranizeze viețile personajelor intervievate de studenții FJSC coordonați de Zoltán Rostás.
Regizoarea Gianina Cărbunariu a adăugat că la Facultatea de Actorie se citește deja “Activiștii mărunți” (Zoltán Rostás, Antonio Momoc, Ed. Curtea veche, 2007) ca text autentic de teatru și că “Bișnițarii…” poate fi pus oricând în scenă. Actorul Alex Potocean (remarcabil în filmul „4 luni, 3 săptămâni și două zile”) a făcut această demonstrație la Serile FJSC.
Simplu spus, Potocean a fost genial la lansarea volumului “Bișnițari… “: personal, am avut impresia că retrăiesc interviul pe care i l-am luat bișnițarului George Mocanu, primul bișnițar care a vorbit despre o carte (cartea vieții lui) la Târgul Gaudeamus de anul acesta.
Ca volumul “Bișnițari… să fie vreodată ecranizat este o idee pe care nici cu gândul n-o gândim, nici eu, nici Zoltán Rostás. Dar jurnalistul Liviu Mihaiu, deși nu i-a auzit nici pe Mixich, nici pe Cărbunariu vorbind dspre volum, are o perspectivă la fel de cinematografică asupra cărții:
Între timp la radio și la televizor se vorbește despre “Bișnițari, descurcăreți, supraviețuitori”, pretext pentru mine să îi mulțumesc încă o dată lui Moise Guran (care la minutul 30 ale emisiunii Bizyday a prezentat cartea și trecerea de la bișniță la evaziunea fiscală) și lui Vlad Craioveanu (care a prezentat pe Radio 21 volumul de interviuri cu bișnițari).
Iar criticul Paul Cernat în Observator cultural face o excelentă sinteză a interviurilor cu bișnițari și a fenomenului supraviețuirii prin bișniță punându-i în dialog pe Zoltan Rostas, Moise Guran și Mircea Kivu.
Vlad Craioveanu este probabil cel mai sincer invitat dintre toți cei pe care i-am adus în fața studenților în cei 8 ani de când organizez Serile FJSC. Niciun pic de fard, niciun pic de machiaj în povestea vieții lui de om de radio sau de vedetă de televiziune. A mărturisit cum trăia la începutul carierei sale cu 60 de euro pe lună, restul de 70 de euro din salariu plătindu-i pe chirie, în vreme ce trustul la care lucra făcea milioane de euro din publicitatea obținută pe seama rating-urilor sale. A plecat de jos și a vrut să ajungă repede sus, șocând un public conservator, puțin educat și tradiționalist.
Până la urmă “brandul” Craioveanu se diferențiază tocmai prin ironia acidă cu care abordează viața, societatea și show-ul, prin curajul de a spune cu umor, în direct, absolut tot ce îi trece prin cap, prin originalitatea cu care râde de tot ce este grav, printr-o anumită sinceritate cu care dacă te întâlnești nepregătit te poți întreba dacă nu cumva omul e țicnit. Dar țicneala nejucată a lui Craioveanu este un fel neobișnuit de a fi 100% sincer cu tine însuți și curajos în a exprima cu cinism exact ceea ce gândești depre ceilalți.
Craioveanu: „Ca să fii un om bun de radio, nu ai nicio şansă dacă eşti normal, dacă te încadrezi în spiritul de turmă, lumea e plină de oameni normali. Scoate-ți-vă nebunia la suprafață, partea aceea frumoasă a ei!”
Andi Moisescu și-a păstrat peste ani atitudinea de om normal în ciuda statutului de vedetă de televiziune. L-am invitat la Serile FJSC prima oară în 2006 când a fost ales (alături de CTP), prin sondaj, pe primul loc în topul modelelor profesionale ale studenților Facultății de Jurnalism. La dezbaterea de atunci spunea cu modestie și cu umor că de fapt și el venise în sală să-l asculte pe Cristian Tudor Popescu.
Pe 24 octombrie 2013 a revenit la Serile FJSC cu aceeași atitudine de om cu picioarele pe pământ, dar conștient de efortul și profesionalismul care l-au adus la nivelul de notorietate și recunoaștere la care se află. Din păcate Andi nu a adăugat prea multe detalii la biografia oficială pe care o regăsim în revistele care s-au ocupat de povestea vieții lui. 99% din ceea ce a spus Andi Moisescu în amfiteatrul R3 fusese deja spus cu alte ocazii în interviuri de PR. Nu știam că are o rată pentru plata apartamentului pentru încă 33 de ani sau că băieților lui le plac patinele cu rotile, dar cele mai multe episoade din viața sa erau deja povestite pe internet. Continue reading →
