Plăteşti, te vezi la televizor!

Adio egalitate de şanse între cetăţenii care şi-ar dori să-şi încerce şansele electorale. Vineri, 31 octombrie la orele 24.00 începe şi oficial campania electorală pentru alegerile parlamentare, pentru că dacă ne uităm în presă campania a început neoficial de câteva luni. Aşa cum prevede noul sistem electoral, politicienii candidează în colegii uninominale, deşi modul de transformare a voturilor în mandate este unul care îmbină sistemul reprezentării proporţionale cu sistemul majoritar.

În această campanie, pentru prima dată, candidaţii trebuie să plătească pentru a participa la emisiunile de dezbatere electorală organizate de posturile TV şi radio private. Cu alte cuvinte, ai bani, ai promovare pe TV. Nu ai bani, stai acasă. Campania electorală în audiovizual va fi “pe bani”, candidaţii la Parlamentul României fiind obligaţi să plătească dacă vor să participe la emisiunile de promovare electorală pe posturile private (fapt care rezultă din modificarea Legii nr. 35 din 13 martie 2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului).

Dacă până acum televiziunile comerciale şi radiourile private refuzau să găzduiască emisiuni electorale pentru că nu făceau rating, deci nu aduceau bani din publicitate, acum vor invita doar politicienii care îşi permit să îşi facă publicitate electorală pe radio şi televiziune. Deocamdată media fac băşcălie de publicitatea electorală, dar de mâine vor face bugete şi media-planuri.


Campania electorală în audiovizual se va desfăşura non-stop, între 31 octombrie, ora 00:00 până pe 29 noiembrie, ora 7:00, noutatea constând în faptul că posturile de radio şi televiziune au voie să difuzeze emisiuni electorale şi în zilele de sâmbătă şi duminică, adică exact atunci când lumea vrea divertisment cu Mondenii.

5 thoughts on “Plăteşti, te vezi la televizor!

  1. Campania electorala oricum e pe bani, fie si din simplul motiv ca un candidat trebuie sa depuna cinci salarii medii pe economie pentru a se putea inscrie. Deci, se face din start diferenta, desi asta incalca Constitutia.

    In sfarsit, legat de promovarea pe bani la TV, sa nu uitam ca exista doua categorii de posturi: publice si private. Cred ca la postul public ar fi trebuit sa se stabileasca criterii de promovare a candidatilor fara taxe de publicitate caci si acesti indivizi platesc taxa radio-tv iar scopul posturilor publice este, aparent, complet diferit de cele comerciale. Se poate face o triere a candidatilor pentru colegiile in care acestia candideaza in functie de timpii de emisie si de zonele de acoperire. Dar asta presupune vointa si dorinta de echitate.

    La posturile comerciale mi se pare o regula de bun simt sa existe taxe pentru promovarea candidatilor la Parlament pentru ca, aparent, nu sunt sstinute decat din publicitate.

  2. Aproximativ 25-27 de milioane de lei vechi trebuie depuşi cf legi. la înscrierea în cursa electorală. Pentru a avea susţinerea partidului într-un colegiu X, mai trebuie să contribui la partid, după caz, cu câteva mii de euro. Abia apoi îţi calculezi banii pentru cheltuielile de campanie: atl, btl etc…

    Cât priveşte dorinţa de echitate la TVR-ul condus de d-l Sassu (PSD) sau la radioul public condus de d-na Ţoghină (PNL), să fim serioşi…

    Egalitatea de şanse a candidaţilor rămâne pe hârtie.

  3. Aşa cum remarca şi colegul Remus Cernea, Legea nr. 35 / 2008 refuză participarea celor mai mulţi şi celor mai săraci în alegeri: sunt doar 11 partide care participă la alegeri şi doar 31 de candidaţi independenţi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>