De ce sunt unii optimişti despre participarea web 2.0?

Şcoala de vară cu titlul Status quaestionis: Dezbateri actuale în ştiinţele socio-umane şi politice, (20-24 iunie 2011) a găzduit comunicările cercetătorilor postdoctoranzi în domeniul Ştiinţele Comunicării: Romina Surugiu – Presa specializata din Romania. Studiu de caz: revistele adresate femeilor si revistele adresate barbatilor; Mădălina Buga-Moraru – „Glocalismul” în publicitatea românească-arhetipuri şi teme ale culturii populare în construirea identităţii locale a brandurilor multinaţionale şi naţionale; Natalia Vasilendiuc: Practicile, valorile şi constrângerile profesionale ale gatekeeper-ilor din România şi Republica Moldova: o abordare transnaţională a teoriei gatekeeping; Antonio Momoc – O istorie a comunicării electorale în România după 1989. Vechi şi noi tehnologii în campanii prezidenţiale. Moderatorul lucrărilor a fost conf. univ. dr. Mirela Lazăr.

Parte a cercetătii O istorie a comunicării electorale după 1989, studiul meu tratează relaţia dintre noile tehnologii şi democraţie, în contextul în care există un optimism mai mult sau mai puţin nejustificat cu privire la rolul tehnologiei digitale şi mai recent al social-media în dezvoltarea participării politice. Exemplele Egiptului, Siriei (al protestatarilor care cereau Free Internet) şi alegerile din SUA câştigate de Obama au alimentat credinţa că internetul democratizează societăţi închise şi conduce la o participare politică mai largă revigorând democraţiile cu tradiţie. Ipoteza mea este că de fapt  acest “tehnopopulism”  înzestrează internetul cu puteri, roluri şi capacităţi pe care în fapt netul nu le are.

Este transformată, modelată o societate autarhică, închisă, nedemocratică într-una deschisă, participativă prin accesul la tehnologiile digitale ale comunicării, la internet? Sau dimpotrivă societatea, cultura, oamenii obişnuiţi – cetăţenii – indiferent că vorbim despre Egipt, Siria, România, Serbia sau Italia ori Sua influenţează modul de utilizare a tehnologiei şi scopurile în care tehnologia este folosită?

În funcţie de răspunsul la aceste întrebări avem două categorii de observatori: adepţii liniei deschise de Marshall McLuhan apreciază că noile tehnici de comunicare influenţează în bună măsură socialul. Criticii teoriei McLuhiene cred că această influenţă este mai degrabă infimă, nesemnificativă.

Cercetarea pe care am realizat-o asupra alegerilor prezidenţiale din 2004 şi 2009 mă determină să afirm că cel puţin partidele şi candidaţii care participă la alegerile prezidenţiale în România nu sunt foarte interesaţi să acorde un rol noilor media (new-media) în construirea unui nou spaţiu al societăţii civile, adică unui spaţiu public al dezbaterilor democratice.

Populiştii (gherila digitală PDL şi a lui T. Băsescu) îşi fac loc şi se afirmă pe internet, în vreme ce moderaţii, liberal-democraţii (nu mă refer aici la siglă sau la eticheta patidelor româneşti, ci la practica politică) a partidelor sunt absenţi sau folosesc new-media foarte puţin.

Observatorii optimişti care îmbrăţişează ideologia participării web 2.0 cred că internetul oferă un plus de acces la informaţie contribuind la diseminare rapidă a veştilor, susţinând pluralismul ideilor, asigurând posibilitatea contestării puterii şi promovând o viziune critică faţă de regimul politic sau de sistemul social. Dacă privim dincolo de ceea ce ne-ar plăcea nouă să credem, în România, din monitorizarea blogurilor, conturilor de Facebook, a celor de Twitter şi a canalului oficial YouTube aparţinând candidaţilor la alegerile prezidenţiale din 2009 observăm că nu există un dialog real între candidaţi, că nu există o dezbatere între programe şi idei, că fanii se ceartă şi se înjură între ei (are loc balcanizarea şi fragmentare spaţiului virtual), în vreme ce bloggerii politicieni nu moderează discuţiile şi nu răspund comentariilor cititorilor. În plus, pe măsură ce creşte accesul la internet şi numărul celor care folosesc social-media, scade numărul celor care participă la vot.

Ideologia pesimistă critică internetul reproşându-i că nu democratizează cu adevărat societăţile în care funcţioneză, că oferă o falsă libertate de exprimare utilizatorilor de internet, că promovează o falsă participare şi putere de influenţă, că ar induce în eroare publicul construind o pseudo-democratizare a regimului politic. Departe de a fi un pesimist web 2.0, cred că platformele online pot fi folosite cu succes în comunicarea politică pentru a mobiliza la vot şi pentru a obţine donaţii. Alegerile din 2012 ne vor arăta în ce măsură se va desfăşura şi un dialog civilizat pe internet pe teme electorale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>