Blog

Cronica unei anti-campanii electorale pentru alegerile parlamentare

Campania electorală pentru alegerile generale din 2012 a fost sublimă, dar a lipsit cu desăvârşire. A lipsit din centrul atenţiei oamenilor obişnuiţi. A fost mai ternă, mai monotonă şi mai anostă decât niciodată. Şi, dacă în acest weekend nu ar fi fost alegerile parlamentare, probabil că nici nu ne-am fi dat seama că în România a avut loc o campanie.

Dacă ar fi avut loc campania electorală, candidaţii şi aparatul lor partid, membrii şi simpatizanţii ar fi trebuit să stârnească de dimineaţă până seara interesul alegătorilor. Străzile, pieţele, parcurile ar fi trebuit să fie pline de voluntari care să însoţească cu alai candidaţii. Oferta electorală ar fi fost trâmbiţată şi discutată pe la uşile oamenilor. Soluţiile şi promisiunile ar fi trebuit să curgă pe ecrane şi în difuzoare. Duelul electoral din prime-time ar fi fost comentat a doua zi în ziare şi pe internet. Facebook-ul, Twitterul şi Youtube-ul ar fi fost viralizate. Şi parcă aşa a şi fost pentru câteva ore după ce Traian Băsescu, cu cele 3-4 conferinţe electorale de la Cotroceni, a încercat să resusciteze pe televiziunile de ştiri şi pe reţelele sociale o campanie născută moartă. Dar nici măcar Preşedintele, până nu de mult „Zeus” al politicii româneşti, nu a putut reporni inima acestei campanii.

Nu trebuie să fii expert ca să înţelegi că politicienii au investit foarte puţin în comunicare. Nu atât candidaţii, cât jurnaliştii vedetă şi comentatorii de la Antena 3, B1 şi OTV au fost seară de seară în campanie preluând şi jucând rolul de competitori politici. Aproape că nu sunt sesizabile diferenţele dintre politicienii invitaţi în studio şi moderatorii din platou.

Afişele şi banerele stradale au schiţat în fundal o atmosferă de competiţie anemică. Am asistat la o campanie în care candidaţii s-au afişat pe stâlpi şi pe garduri cu mesaje ca „Omul Metrou” (ARD), “Eu vă pot salva copiii!” (PPDD) sau „Vecinul tău, în Parlament” (PPDD). Un candidat ARD a ţinut să precizeze că va fi „Un senator prezent”, cu trimitere la absenţa parlamentarilor de la şedinţele din plen, dar şi la lipsa lor din teritoriu. Un fost ministru PDL susţine că este „Aceeaşi pentru România, aceeaşi pentru Europa” în contextul în care ARD încearcă să convingă că a schimbat garnitura prezentând fotografii cu lideri notorii ai PDL sub sloganul „Noi avem 75% oameni noi”. Pe alocuri, ARD propune şi rime: „Experienţă şi suflu nou, O echipă pentru colegiul tău!” Alegătorul este îndreptăţit să se întrebe „şi care este beneficiul meu?”

Cei mai mai inimoşi au încercat să pară candidaţii ARD. Sloganul de campanie al Alianţei România Dreaptă a fost: „Reporneşte inima României!” Şi de aici derivatele: „Votăm cu inima”, „Alegem cu inima!” În sine mesajul are sens, dacă îl decupăm din context şi dacă nu ştim cine este emiţătorul. Însă, partidul condus de Emil Boc, guvernarea Boc-Udrea-Băsescu, cei care au tăiat în carne vie reducând salariile bugetarilor „graşi” şi alocaţiile copiilor şi mamelor, puterea care a atentat cu cinism la pensiile bărânilor, la numărul paturilor din spitale şi al şcolilor din ţară, cei care au atacat fără milă capacitatea de consum a românilor, mărind TVA-ul de la 19 la 24%, nu reprezintă tocmai actorul electoral cel mai credibil pentru emiterea acestui mesaj. Dacă PDL ar fi chirurg, iar România pacientul bolnav cu inima, cine ar putea crede că pacientul întreg la minte s-ar lăsa operat de acest medic recunoscut pentru insuccesul intervenţiilor sale?

Cei mai vrednici s-au străduit să fie pe afişe candidaţii USL. Sloganul de campanie a fost: „Vrem România puternică”, iar în Bucureşti a fost vizibil mesajul „La datorie pentru România.” Uniunea Social Liberală pare a mărturisi că, în absenţa măsurilor pentru crearea locurilor de muncă, a stimulării investiţiilor şi a încurajării mediului de afaceri, soluţia USL pentru plata pensiilor şi salariilor o reprezintă cât mai multă „datorie” şi cât mai mari împrumuturi de la FMI şi Banca Mondială. Asta dacă va permite UE. PSD invocă şi mai neinspirat justiţia într-unul din mesajele sale: „Să se facă dreptate!” este un îndemn care trebuie citit exclusiv în sens social şi face un deserviciu social-democraţilor când este decriptat în cheie juridică: ne trimite cu gândul la plagiatul lui Victor Ponta şi la suspecţii de corupţie din partidul lui Adrian Năstase. Candidaţii PSD-PNL-PC ne asigură că sunt „Uniţi împotriva corupţei!”

Poate ca politicienii şi partidele nu au investit în comunicarea electorală pentru că nu au crezut în răstunările de situaţie pe care le-ar putea produce specialiştii. Sau nu au avut ce comunica: nu au avut candidaţi credibili care să imagineze politici publice sintetizate în mesaje scurte de campanie. Şi atunci s-au mulţumit cu propaganda televizată şi orchestrată de „jurnaliştii” din ogradă. Probabil că cei mai mulţi candidaţi s-au lăsat convinşi de sondaje cu privire la colegiile care sunt pierdute şi la mandatele care vor fi câştigate fără prea mult efort. Şi fiind criză, au vrut să economisească. Dar, cea mai sigură explicaţie pentru amatorismul acestei campanii o constituie faptul că politicienii români trăiesc cu impresia că ei ştiu mai bine.

Orice barometru de opinie publică arată că încrederea românilor în Parlament şi în partide este cea mai scăzută în rândul instituţiilor democratice, de cea mai mare susţinere bucurându-se Biserica, Armata, Pompierii. A fost mult mai interesantă campania pentru Referendumul privind demiterea Preşedintelui, ori cea de la locale când s-au ales Primarii, pentru că în legătură cu instituţia preşedintelui sau a primarului sunt alte aşteptări decât cele care îl privesc pe parlamentar. În condiţiile personalizării puterii şi a prezidenţializării democraţiei româneşti, votul uninominal ar fi trebuit să avantajeze disputa electorală parlamentară. Dar, electorii aleg pentru următorul Parlament sigle, nu oameni politici. Iar siglele sunt convingătoare doar pentru membrii de partid.

Societatea românească s-a maturizat în ultimii 20 de ani. Societatea civilă şi societatea economică apelează la comunicatori profesionişti când îşi susţin cauzele, iar alegătorii din 2012 nu mai sunt cei din anii ’90. Politicieni români au rămas la fel.

PS: Acest articol a fost publicat mai întâi pe adevarul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *