Blog

Criză mioritică în „epoca Michael”

Hotnews.ro publică un articol despre motivele pentru care criza din România se diferenţiază de modul cum se manifestă ea în regiune, în Europa şi în lume. Din listă nu lipsesc incompetenţa Guvernului, incapacitatea politicienilor de a înţelege ce se intampla atunci când subsumezi interesul public intereselor meschine de partid, populismul, lipsa de proiecte şi de viziune, lipsa de capacitate a absorbirii fondurilor europene şi clientelismul politic.

Hotnews nu spune că după 1990 România este într-o criză permanentă. Încă de la prima venire a lui Michael Jackson la Bucureşti (pe vremea când în 1992 preşedintele Iliescu şi premierul Stolojan l-au primit serviabil pe megastar ca pe o înaltă oficialitate a SUA), până la a doua venire (în 1996 când promisiunea schimbării era încarnată de CDR) şi  după moartea artistului, criza continuă aici. Cu toate încercările de promovare a României în lume, puţini ştiu altceva despre noi decât că suntem ţigani, că am scăpat de dictator prin mişcări sângeroase de stradă şi că i-am dat în sport pe Nadia şi pe Hagi.

După împuşcarea lui Ceauşescu, criza la noi a fost una de sistem, generată de interesele celor rămaşi la putere în ciuda „revoluţiei”, dar şi de dificultatea  schimbării mentalităţii. Mineriadele fără sfârşit, conflictele interetnice întreţinute artificial  de presa naţionalistă şi de politicienii proveniţi din structurile fostei Securităţi, privatizările pe un dolar, marile „tunuri” ca Bancorex sau jocurile piramidale gen Caritas şi-au pus amprenta mai ales pe gândirea şi pe comportamentul oamenilor politici.

Criza din 2009 din România se diferenţiază şi prin mentalităţile sociale, cultivate de clasa politică: modelul „asistatului social” este oferit majorităţii sărace a populaţiei. Este cunoscut că oamenii politici şi-au dorit o Românie dependentă economic de Stat pentru a controla cu pomeni electorale voturile.

Peste toate se suprapune birocraţia înfometată de timpul şi banii micilor întreprinzători şi a contribuabililor. Un exemplu scurt şi cuprinzător: un amic a înmatriculat o maşină pentru Universitate. După stat pe la cozi, ore pierdute în trafic în goană după ştampile şi semnături, la Poliţie i s-a solicitat originalul şi copia după actul de înfiinţare a Universităţii. Poliţiştii nu înţelegeau că Universitatea a fost înfiinţată de Cuza la 1864, iar originalul actului este la muzeu.

Analiştii de la hotnews insistă şi pe lipsa de educaţie economică a populaţiei (pe lipsa de participare politică venită din pierderea încrederii şi pe lipsa de mobilitate psihologică a angajaţilor, dificultatea şomerilor de a se reintegra pe piaţa muncii) dar şi pe reacţiile panicarde ale presei ahtiate după rating, gata să prezinte orice eveniment ca pe Apocalipsă.

Aş mai adăuga drobul de sare, capra vecinului, lucrul de mântuială (filosofia „lasă bă, că merge şi aşa”), legenda Meşterului Manole ( cooperativa munca în zadar sub pretextul că tot ce au făcut cei de dinaintea noastră, guvernele anterioare de regulă, au făcut prost) şi idelogia fatalistă a ciobanului moldovean sintetizată în versul „şi de-ar fi să mor…!”

2 Comments

  1. Miriam

    Criza din Romania este grefata preponderent pe o rasturnare a valorilor in general. Cele doua dimensiuni parametrice ale societatii romanesti – personajele de divertisment vs. audienta lor – si guvernanti vs. guvernati – sunt dictate de un haos valoric fantastic. Divertismentul este diletantism si politica este prin esenta ludica, nimeni nu ia nimic in serios, totul se face pe bajbaite, dand expresie dictonului „invatam din mers”. E fundamental gresita teoria potrivit careia publicul dicteaza continutul unui produs mediatic si e enervant cati reprezentanti ai mass media se prevaleaza de teoria asta. Cel mai fair este sa-ti asumi alegerea pentru presa trashy 😀 Publicului i se serveste nechezol in loc de cafea si e indoctrinat cum ca el vrea nechezol.
    Subscriu la opinia potrivit careia suntem intr-o criza continua. Asta se intampla indeosebi pentru ca cei care au puterea sa schimbe ceva nu o fac. De pilda, daca stim ca obraznicia nu poate sa suplineasca stiinta sau alte calitati asemenea, nu cred ca ar trebui sa ramanem muti de uimire daca un copil de 5 ani, un elev, un student sau un angajat, slab sau mediocru pregatit, sfideaza orice norma de bun simt si prin asta da impresia unei atitudini „originale”, ci sa fim promti in a-i suprima astfel de reactii. Se stie doar ca nebunia incurajata inseamna pe termen lung puterea de impune nebunia ca limita a normalitatii. Una peste alta, cred ca intr-un mod absolut paradoxal Cioran avea dreptate cand spunea ca o guvernare liberala va fi intotdeauna urata pentru ca creeaza anarhie si ca poporul sfarseste prin a-si iubi dictatorii.
    Criza in Romania este una identitara, nu ne cunoastem coordonatele si adesea gafam prin a ne asuma defecte care nu ne caracterizeaza si pe care din simpatie publicitara totusi ni le insusim (e.g. balcanism, tigani, popor sarac). Desigur ca avem o multime de lipsuri, dar toate vin dintr-o incurajare fanatica a lor si nu din faptul ca exista in sine.

  2. Antonio Momoc

    Miriam, suntem de acord că în goana după senzaţional, adică după rating, adică după publicitate, adică după salariu şi plata ratelor la casă, jurnalistul român ar spune şi ar scrie orice să atragă atenţia publicului şi să vândă materialul media. Argumentul redacţiei că publicul cere conţinut mediocru se susţine prin audienţa produselor de proastă calitate. Argumentul sociologic că nu există cercetări de piaţă care să ateste că publicul consumă doar ce i se oferă ori că dimpotrivă presa cultivă ce publicul cere, nu interesează managementul instituţiei de presă ori departamentul de vânzări şi publicitate.

    Nesimţirea este însă o altă problemă şi deşi ne îndepărtăm de sensul primar al postului, nu trebuie refuzată dezbaterea pe această temă. Nesimţirea, tupeul şi lipsa de educaţie au fost ridicate la rang de etalon. Nu eşti nesimţit, nu eşti simpatic. Râsul e provocat în această ţară de glumiţele tembele fără perdea. Eşti valorificat de grup, creşti în ochii amicilor, adică „eşti de gaşcă”, cu cât eşti mai nesimţit, cu cât „ţi se rupe mai tare”!

    Nu ai tupeu, nu atragi atenţia, rămâi anonim. Poţi fi scriitor, pictor, actor, artist în genere, de o anumită valoare recunoscută de alţii, dacă la noi nu ai gura mare, dacă nu faci puţin scandal, dacă nu înjuri pe cineva, nu eşti băgat în seamă.

    Iar presa are aici un rol major: prin atenţia pe care le-o acordă (pe prima pagină şi în prime-time), cultivă personajele de mahala. Chiar dacă presa nu te determină cum să gândeşti, te determină despre ce să vorbeşti.

    Un student la FJSC îmi spunea la un moment dat că jurnalistul se caracterizează înainte de orice prin faptul că are tupeu. Nu cărţile, nu cultura generală, nu limbi străine cunoscute sau vorbite, nu experienţa în redacţie, nu şcoala de jurnalism, nu relaţia cu sursele, nu scriitura! Sper ca acel student să fi fost o excepţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *