Conservatorismul autoritarist al regimului Băsescu, un regim la fel de blând ca cel iliescian

PDL pierde simpatie şi voturi acum, dar câştigă pe termen lung. Este opinia politicianului Sever Voinescu cu care sunt parţial de acord. PD-L pierde la capitolul imagine (nu voturi propriu-zise pentru că nu vor avea loc alegeri anticipate) nu pentru că cuplul Boc-Vlădescu aplică tăierea salariilor şi a pensiilor (majoritatea pensionarilor şi a bugetarilor oricum votau PSD-Ion Iliescu), ci pentru că Traian Băsescu dezvăluie publicului una din intenţiile sale: protejarea sau ţinerea în braţe, la fel cum Iliescu a procedat cu baronii locali, a băieţilor deştepţi din PD care fac sau au făcut afaceri cu statul.

O altă intenţie a lui Traian Băsescu care duce la pierderea masivă de simpatie de către PDL nu este atât decizia de a tăia salarii şi pensii (am explicat că votanţii PDL reprezintă electoratul celor din privat şi din clasa noilor îmbogăţiţi care nu sunt afectaţi direct de reducerile cu 25% şi 15%), cât hotărârea Preşedintelui de a construi într-o viziune conservatoare statul român. Aici pierde PDL electorat din nucleul de bază.

Ideologia conservatoare justifică acţiunile statului îndreptate împotriva cetăţeanului. Ultra-conservatorii legitimează acţiunile statului împotriva cetăţeanului în numele asigurării unei aşa-zise ordini publice sau a securităţii de stat. Pozând în apărătorul ordinii şi al securităţii (împotriva haosului creat de indivizi iraţionali) statul este legitim să limiteze drepturile şi libertăţile cetăţeanului.

Asemănarea acestor zile cu perioada interbelică e uimitoare. Atunci Carol II-lea a limitat drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, (de adunare şi de protest în spaţiu public) a dizolvat Parlamentul şi a desfiinţat partidele (găsite vinovate de criză). Regimul Băsescu pare a se afla într-o etapă incipientă în această direcţie autoritaristă. Prezidenţialismul băsescian seamănănă cu dictatura regală carlistă în etapa ei de început şi este la un pas de coşmarul social-politic al primului mandat Iliescu (89-92). Anticipând protestele sociale, statul băsescian ameninţă cu forţa în numele siguranţei naţionale.

Invocarea articolului 53 din Constituţie ca o legitimare pentru reducerea pensiilor şi salariilor, semnifică (aşa cum observă şi politologul Daniel Barbu) pregătirea statului autoritar pentru eventuale acţiuni în forţă în cazul protestelor sindicale sau al mişcărilor sociale. Când asimilează criza economică cu un dezastru natural, Guvernul Băsescu-Boc îşi declină orice responsabilitate faţă de starea economică a ţării, dar şi vizavi de consecinţele intervenţiei în forţă ale poliţiei, jandarmilor şi în ultimă instanţă a serviciilor de securitate ale statului (pentru asigurarea “ordinii de drept”).

Articolul 53 din Constituţie pe care l-a invocat Guvernul Emil Boc pentru a legitima tăierile de pensii şi salarii face referire directă la restrângerea anumitor libertăţi ale cetăţenilor Românei:

(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

Cu puţin timp în urmă Triana Băsescu ne dădea asigurări că România nu este în situaţia Greciei. Afirmând astăzi că situaţia economică şi socială a României este “un sinistru deosebit de grav”, puterea admite că România e pe buza prăpastiei şi că riscă o situaţie mult mai dezastruoasă decât cea a Greciei. Preşedintele şi Premierul se asigură prin invocarea articolului 53 că sunt absolviţi de vina administrării statului (natura e de vină pentru situaţia actuală!). Are dreptate Sever Voinescu când spune că PDL câştigă pe termen lung. Întrebarea este cât de lungă va fi dictatura PDL?

9 thoughts on “Conservatorismul autoritarist al regimului Băsescu, un regim la fel de blând ca cel iliescian

  1. Ce legatura are conservatorismul cu Basescu si cu ineptia invocarii art. 53? Si cu politica romaneasca in general, de altfel?

    Explicatiile pentru miscarile haotice si abuzive ale actualilor guvernanti nu se regasesc nici macar la nivel general in ideologie. Nu ideologia este cauza masurilor luate acum, ci tocmai lipsa acesteia…

  2. Mă refer la concepţia conservatoare despre stat care argumentează că: institutiile existente ale statului întruchipează înţelepciunea generaţiilor trecute; statul şi comunitatea sunt mai presus de individ; individul datorează totul, chiar existenţa lui, statului; drepturile oamenilor derivă din îndatoririle lor; răul este înradacinat in natura umană; câtă vreme individul e iraţional de la natură şi “lup pentru om”, doar statul poate asigura ordinea publică (idei prezente la de la Hobbes şi Machiavelli până la Max Weber). Nu am în vedere conservatorismul tradiţional al lui E. Burke şi nici dreapta religioasă promotoare a moralităţii creştine (deşi PDL se pretinde partid creştin-popular).

    Aş plasa PDL şi pe T. Băsescu în zona conservatorismul individualist (sau al pieţei libere) în direcţia Ronald Reagan (S.U.A.), Margaret Thatcher (în Marea Britanie). Pentru aceşti conservatori concurenţa este de fapt o selecţie naturală a indivizilor, doar cei care “rezistă” pot să meargă înainte.

    Evident, nu îi suspectez pe ei să aibă habar despre toate aceste aspecte teoretice.

  3. Dar pe Reagan stiu ca americanii l-au iubit, parca-mi amintesc ca a facut ca economia sa functioneze pt ei, in timp ce Basescu vrea sa ingroape economia noastra…

  4. @adrenalina, probabil te referi la preşedintele Roosevelt. El a condus SUA pe durata Marii crize economice din anii ’30 şi pe timpul celui de-al doilea război mondial, singurul preşedinte SUA care a fost ales de 4 ori. Spre deosebire de conservatorii apărători radicali ai pieţei, Roosevelt a fost adeptul intervenţiei statului în economiei (a introdus New Deal-ul) si a imbrătisat tezele statului-social (probabil din acest motiv a fost iubit).
    În schimb Reagan a dat in anii ’80 forma conservatorismului american pornind de la urmatoarele idei: cultul intreprinzatorului si al omului de afaceri in calitate de creatori ai bogatiei; reducerea influentei guvernului federal in problema cheltuielilor sociale. Lideri ai Partidului Republican, ca G. W. Bush, sunt ,,mostenitori” ai gandirii conservatoare a lui Reagan.

  5. In ciuda asocierilor istorice propuse de colegul nostru Toni, masurile actualei administratii sunt fara precedent. Sunt contrariat de perseverenta in greseala, de-a dreptul diabolica, si de lipsa oricarei preocupari pentru a realiza o buna guvernare. Cat despre invocarea art. 53 din Constitutie, astept decizia Curtii Constitutionale care nu poate fi decat de bun simt.

  6. Eu nu m-as duce cu gandul la procesul de guvernare in sine (acesta fiind efectul), ci la cauza “conservatorismului autoritar al regimului Basescu”. Tinand cont de cazul invocat de Toni (articulul 53 si criza taierii pensiilor si salariilor), ma gandesc la doua aspecte care tin de cauza efectului sus-mentionat: lipsa unei culturi civice, si paradigma “asistarii sociale” in cultura poporului roman (ca si al Greciei de fapt). Prima, duce la lipsa de solidaritate si intelegere, iar a doua, la incapacitatea de a implementa reforme si a aduce bunastare. Dupa cum am fost invatati la FSPA: stingerea unei paradigme coincide cu disparitia generatiilor care au crescut odata cu ea. Sa fie oare asa?

  7. Dragi colegi, Dragă Victor, sper să interpretaţi cele ce voi comenta la un nivel pur teoretic:

    Sunt de acord că 1. consecinţele proastei guvernări Boc se datorează unei lipse de cultură civică a actualilor guvernanţi (Preşedinte şi Executiv), dacă nu chiar a lipsei lor de cultură generală.

    2. de acord că prea mulţi români de la putere sau din administraţia de stat se comportă ca nişte “asistaţi sociali” (vezi salariile nesimţite ale consilierilor sau ale secretarilor de stat, ale celor care stau pe sinecure mutând hârtii de colo-colo). Totuşi este şi multă solidaritate şi bunăstare în rândul acestor indivizi care fac parte din găştile cercului de la putere.

    Cât priveşte relaţia dintre “paradigmă şi dispariţia generaţiei care a generat-o”, tot la FSPA, domnul Cristian Preda, (pe atunci nu era membru PDL) ne învăţa că democraţia este regimul politic în care îţi schimbi conducătorii fără să fii nevoit să îi omori (prin alegeri libere periodice, de ex.). Din păcate (nu uitati că suntem într-o discuţie pur abstract/teoretică), invocarea articolului 53 îmi spune (si cred că vă spune şi vouă) că suntem pe drumul dictaturii.

    @dragă Mihai, mă abţin în privinţa bunului simţ al membrilor Curţii Constitutionale

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>