Blog

Căţeii de campanie: jurnaliştii sau consultanţii?

Un jurnalist se plângea acum câteva săptămâni (pe un forum de discuţii libere între ziarişti) că nu îşi mai poate face omul meseria în campanie electorală, că nu mai poate adresa o întrebare candidatului în conferinţă de presă, că apare consultantul  sau pr-ul politic care preia întrebarea şi îl salvează pe omul politic.

Concluzia ziaristului era aceea că politicianul scapă basma curată în ochii publicului cu ajutorul căţelului de campanie care îi sare în ajutor stăpânului, adică cu ajutorul consilierului sau a consultantului politic. Văzut astfel, consultantul era etichetat de către jurnalist ca slugă a candidatului, şi nu ca sfătuitor, sfetnic al omului politic, nicidecum ca om de strategie sau de imagine.

Consultantul politic nu are, în România, o imagine mult diferită de aceea descrisă prin ochii jurnalistului frustrat invocat. Consultantul este suspect că este omul politicianului, poate mâna lui dreaptă din oganizaţia de partid, un individ interesat doar de poziţia de putere pe care o va ocupa în cazul în care candidatul pe care-l consiliază obţine mandatul. În multe cazuri lucrurile chiar aşa stau.

Sunt consilieri slugi, aşa cum sunt şi jurnalişti slugi. Mai sunt şi profesionişti printre cele două bresle. Evident, lipsa de profesionalism o sesizăm mai lesne în mass-media decât printre consultanţi, pentru că activitatea aşa-zişilor jurnalişti este mult mai vizibilă publicului decât aceea a consultanţilor.

Prin natura meseriei lui, consultantul poate consilia anul acesta PNL, iar peste patru ani PSD. Nimic mai firesc pentru această profesie. Jurnalistul care scrie acum în favoarea PNL, iar mâine în favoarea PSD nu este jurnalist. Poate fi comentator, analist, „deontolog”, om de comunicare în haine de ziarist, dar nu jurnalist. Jurnalistul nu face favoruri omului politic, el îşi propune în limitele bunului simţ, obiectivitatea. Relatările sale încearcă să fie neutre, editorialele sau analizele sale prezentând cu distanţare ambele punct de vedere.

În campanie se văd şi mai clar în presă cei care sunt jurnalişti şi cei care doar mimează. Candidatura în numele unui partid a unui fost consilier nu ni se pare deloc suspectă, dar alăturarea unui ziarist la staff-ul de campanie al unui candidat îl exclude automat pe fostul jurnalist din breasla lui, prin abandonarea echilibrului şi a echidistanţei. Jurnalistul e condamnat la plasarea în afara intereselor partinice, în vreme ce consilierul protejază sub contract interesele candidatului.

Consultantul intervine mult mai des în viaţa profesională a jurnalistului, decât invers, prin invadarea spaţiului redacţional. A cumpăra spaţiu sau timp cu caracter publicitar constituie o intervenţie. Acest lucru e acceptabil pentru jurnalist, câtă vreme el trăieşte din publicitate (fie şi electorală). Nu contează că pe aceeaşi pagină de ziar citim un articol dur la adresa unui candidat, iar alături de titlu, apare macheta electorală care-l ridică în slavă pe omul politic. Situaţia mai gravă se petrece atunci când jurnalistul preia direct în spaţiu jurnalistic textele consultanţilor (scrisori, comunicate de presă, articole scrise de echipa de campanie), ca şi când ar fi materiale jurnalistice. Şi asta se întâmplă zilnic în campanie.

O dată cu această campanie pentru parlamentare, talk-show-urile de televiziune se cumpară. Partidul, de regulă prin consultant, negociază direct cu patronii de presă sau poate cu oamenii de la marketing şi publicitate şi cumpără participarea în emisiune a candidatului. Moderatorul modifică un pic titlul emisiunii sale, pentru a-i da un caracter electoral, dar şi pentru ca publicul fidel să nu se prindă că de fapt urmăreşte o altă emisiune. Dezbaterile ar trebui să aibă caracter gratuit, dar probabil că multe dintre ele se platesc.

Prin specificul profesiei, consultanţii sunt plătiţi să îi înveţe pe candidaţi ce mişcări politice să facă, într-un anumit context. Consultanţii nu sunt plătiţi să fie câinele de pază ai candidatului, dar de multe ori din exces de zel ei îşi asumă acest rol.

Jurnaliştii sunt plătiţi să fie câini de pază ai democraţiei, dar de multe ori în campania electorală devini câini de pază ai candidaţilor. În loc să-şi păzească publicul, îşi păzesc propriul spate. Şi atunci nu au nicio scuză, nici măcar scuza crizei financiare.

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.