Antonio MomocMass-media din România şi din Occident au prezentat revoluţiile recente din lumea arabă ca pe nişte mişcări sociale declanşate de convingeri liberale şi democratice. Cei care au ieşit în stradă în Egipt au fost prezentaţi ca nişte înfocaţi ai valorilor democratice occidentale. Nimic mai fals! Mulţi dintre protestatari, dacă nu majoritatea dintre ei, îmbrăţişează valori fundamentaliste islamice.
„Desteptarea” lumii arabe şi revoltele împotriva regimurilor tiranice s-au răspândit recent din Tunisia şi Egipt în Libia, Iemen, Iordania, Algeria, Maroc, Siria, Irak şi emiratele din Golf. Protestele şi încercările de represiune continuă. În Tunisia si Egipt, protestatarii au reuşit să îndepărteze dictatorii, dar nu au reformat regimurile respective. Structurile de putere antecedente au rămas intacte.
Alungarea dictatorilor din Tunisia si Egipt, ca si maifestatiile anti-regim din celelalte ţări arabe au condus la eliberarea prizonierilor închişi de tiranii din ţările arabe recent intrate într-o eră post-dictatorială. Aceşti prizonieri eliberaţi au convingeri militante puternice în favoarea curentului islamic din lumea arabă şi nu uită că occidentalii şi în special SUA au finanţat despoţii arabi care i-au întemniţat.
În Egipt, peste 16.000 de prizonieri politici cu antipatii faţă de Israel şi SUA au fost puşi în libertate. Mulţi dintre aceşti „militanţi” au fost arestaţi, torturaţi de serviciile de securitate interne în urma solicitărilor „benefăcătorilor” americani.
Citiţi în revista 22 un articol semnat de Nicolae Filipescu despre cum noii eliberaţi din închisorile arabe pun la dispoziţia organizaţiilor extremiste un mare număr de „mujahedini” dedicaţi. Paradoxal, deşi argumentează că eliberaţii din închisori vor activa în organizaţii teroriste anti-occidentale, N. Filipescu este totuşi optimist cu privire la deznodământul politic al revoluţiei din Egipt! El crede că „arabii nu au înclinaţii pentru instaurarea unei republici islamice de tip iranian. Deşi a fost persecutată de Mubarak, Frăţia Musulmană din Egipt a menţinut o postură „moderată”. Organizaţia nu poate fi considerată revoluţionară, teroristă sau violentă. Revoluţionarii arabi, în majoritate tineri, înteleg că regimurile islamice stricte detestă democraţia, impun restrictii draconice şi instaurează dictatura.”
În aceeaşi revistă, Andrei Cornea puncta recent în articolul Glasul poporului că „îndoctrinarea mediatică şi ideologică nu a putut schimba realitatea nici în Egipt, aşa cum nu a schimbat-o nici în România. Ce spune glasul poporului? Democraţie, drepturi, libertatea presei şi de opinie, stat de drept, egalitate a femeilor cu bărbaţii, justiţie independentă? Să fim serioşi! Unii, desigur, îşi doresc aceste lucruri, persoane din clasa educată, clasa de mijloc.
Dar avem motive să credem că, dacă în 1990 şi mai târziu majoritatea românilor nu înţelegeau aproape nimic din semnificaţia acestor principii (şi mulţi nici azi nu înţeleg), cu atât mai puţin vor înţelege asta majoritatea egiptenilor, care în 5.000 de ani de istorie glorioasă nu au avut nicio singură zi de libertate autentică! De fapt, se ştie bine ce vrea majoritatea egiptenilor, doar că intimidaţi (dacă nu îndoctrinaţi) de agenda socialistă, antiimperialistă, antiisraeliană, când nu de-a dreptul proislamică, mulţi lideri occidentali se fac că nu văd: dacă, în condiţiile în care au candidat independent, reprezentanţii Frăţiei Musulmane (oficial interzisă în Egipt) au obţinut acum doi ani, la primul tur de scrutin al unor alegeri generale, circa 20% din voturi, înseamnă că la alegerile preconizate din septembrie, în condiţii de legalitate, având o participare la guvernare, liberi să-şi facă propagandă, cu un guvern slab post-Mubarak, Frăţia ar obţine uşor o majoritate confortabilă, putând prelua fără probleme guvernarea.
Ce-ar urma? Și asta se ştie, căci planurile Frăţiei nu sunt un secret: denunţarea păcii cu Israelul şi treptata introducere a Shariei în Egipt. Iar în caz de reacţii negative occidentale, blocarea Canalului de Suez. Sau crede cineva în asigurările date de Frăţie?”